MAI: Șase sesizări privind incidente la votare; la două dintre acestea s-a întocmit dosar penal

MAI: Șase sesizări privind incidente la votare; la două dintre acestea s-a întocmit dosar penal
Publicat: 16/11/2014, 12:08
Actualizat: 01/10/2018, 17:22

„De la deschiderea secțiilor de votare, în întreaga țară au fost înregistrate șase sesizări privind diverse incidente însă vă asigurăm că toate semnalările pe care le vom primi astăzi vor fi verificate punctual indiferent de modalitatea prin care acestea vor fi aduse la cunoștința autorităților”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI), Monica Dajbog.

Potrivit oficialului MAI, a fost deschis un dosar penal în județul Bacău, unde un bărbat de 35 de ani și-a fotografiat buletinul de vot în timp ce se afla în cabina de votare, situația fiind sesizată Poliției de membrii comisiei de votare. „Infracțiunea este de violare a confidențialității votului, așa cum este prevăzută și pedepsită de art. 389 din Codul Penal”, a precizat Dajbog.

Un alt dosar penal a fost întocmit în județul Gorj pentru un bărbat de 58 de ani care a agresat fizic și verbal un bătrân în apropierea secției de votare.

Prima sancțiune contravențională a fost aplicată de către polițiștii din Călărași, care au amendat cu 1.500 de lei un cetățean, pentru continuarea propagandei electorale.

Referitor la situația dintr-un sat din județul Bistrița-Năsăud, unde mai mulți localnici au găsit în fața caselor pungi cu alimente, purtătorul de cuvânt al MAI a precizat că, în prezent, se fac verificări „pentru a se stabili dacă se întrunesc elemente constitutive ale unei infracțiuni”.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Ciolacu: Nu moare nimeni două zile fără permis. Declarația care înfurie milioane de români
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jack Black, un actor de neînlocuit. „Aș prefera să fiu regele copiilor, decât prințul proștilor”
×